Se modernizează străzile din zona Lotrului

Se modernizează străzile din zona Lotrului

Un cartier din Municipiul Târgu Jiu a intrat în reabilitare. Lucrările de modernizare a infrastructurii au început deja în zona Lotrului după ce au fost finalizate lucrările de reabilitare  a iluminatului public din zonă. Societatea Edilitara Public S.A. Târgu Jiu este responsabilă să ducă la bun sfârșit proiectul privind repararea și modernizarea întregii infrastructuri. Potrivit reprezentanților administrației locale, modernizarea cuprinde refacerea străzilor și trotuarelor, înlocuirea bordurilor și capacelor de canalizare, reamenajarea spațiilor verzi, revopsirea și marcarea locurilor de parcare. În prezent se continuă lucrările de reparații curente pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, tronsonul dintre Casa de Cultură și intersecția cu Aleea Macului. După finalizarea refacerii trotuarelor și a scuarului, reprezentanții Edilitara Public S.A. Târgu Jiu  spun că vor începe frezarea primului strat de asfalt, în vederea asfaltării acestui sector de drum. Totodată, pe strada Victoriei, în perioada următoare, se va începe frezarea stratului de uzură și așternerea unui nou strat de asfalt, pe tronsonul dintre Complexul Parâng și intersecția cu strada 1 Decembrie 1918. Astfel, suprafața carosabilă va fi reabilitată complet, imediat după finalizarea lucrărilor de înlocuire a rețelelor de utilități.

 

Ovidiu Argintaru

Distribuie articolul

Leave a Reply

Your email address will not be published.