Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit că un singur operator economic din București, care operează în domeniul transportului alternativ de persoane, a cauzat un prejudiciu de peste 9,7 milioane de lei, conform unui comunicat emis de ANAF.
Potrivit comunicatului, controalele efectuate au relevat că firma respectivă a redus suma TVA-ului de plată către bugetul de stat prin neregistrarea în contabilitate a întregului volum de venituri obținute prin intermediul platformelor de ride-sharing și prin creșterea artificială a TVA-ului deductibil prin înregistrarea neautorizată a achizițiilor de combustibil.
De asemenea, inspectorii ANAF au observat că firma verificată a diminuat obligațiile fiscale legate de angajați prin înregistrarea, declararea și plata contribuțiilor aferente contractelor individuale de muncă cu timp parțial de două ore, în ciuda faptului că angajații au lucrat un număr semnificativ mai mare de ore și au avut venituri nete mai mari decât cele declarate.
Ovidiu Argintaru



Leave a Reply