COMUNICAT
03.01.2024
Referitor la postarea din spațiul virtual a domnului prefect Iulian Popescu –
„Revoltător: Managementul Spitalului Județean de Urgență Gorj lasă județul fără
medici cardiologi”, facem următoarele precizări:
În anul 2023, la nivelul Secției Cardiologie au încetat activitatea prin pensionare doi
medici, trei medici specialiști cardiologi au încetat activitatea prin demisie, iar un alt medic
cardiolog a intrat în concediu creștere copil, motiv pentru care linia de gardă nu a mai putut fi
asigurată.
În luna mai a anului 2023, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a
solicitat o întâlnire în regim de urgență cu reprezentanții unităților medicale din județul Gorj,
întâlnire unde a fost efectuată solicitarea de a fi asigurată o linie de gardă unică în
specialitatea cardiologie, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cu toți medicii
cardiologi angajați din județ. Această propunere nu a avut un rezultat favorabil.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a căutat soluții pentru rezolvarea
crizei de la nivelul Secției Cardiologie, fiind transmise numeroase adrese de sprijin către
Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică, Consiliul Județean, Casa de Asigurări de
Sănătate, Colegiul Medicilor Gorj/București, dar și către unitățile medicale din județ, din
regiunea Olteniei și din alte județe. Răspunsurile primite de la spitalele la care a fost solicitat
sprijin a fost că se confruntă cu aceeași situație – deficit de personal care duce la dificultatea
asigurării liniilor de gardă.
Managerul unității medicale a purtat discuții cu mai mulți coordonatori de Rezidențiat
în specialitatea cardiologie, pentru îndrumarea medicilor rezidenți sau medicilor care au
obținut titlul de medic specialist către Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Au fost
publicate mai multe anunțuri de angajare pentru asigurarea liniei de gardă în specialitatea
Cardiologie (pentru încheierea unui contract cu timp parțial de muncă). În anunțuri a fost
specificat faptul că unitatea medicală oferă tariful de gardă prevăzut de legislația în vigoare și
decontarea transportului. Nici în acest fel nu s-a reușit atragerea unor noi medici în linia de
gardă.
De la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești a fost detașat la Spitalului Județean de
Urgență Târgu-Jiu în perioada 01.07.2023- 31.10.2023, un medic specialist cardiolog, iar din
momentul în care detașarea nu a mai fost prelungită, medicul a continuat activitatea în baza
unui contract de prestări servicii până pe data 18.12.2023. Medicului detașat i s-a pus la
dispoziție locuință de serviciu și drepturile salariale cele mai favorabile. A fost solicitat
transferul medicului de la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești, transfer care nu a fost
CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Str. Progresului, nr.18, Cod: 210218
Tel. 0253/210432
Fax 0253/210432
E-mail: office@spitalgorj.ro
Cod Fiscal 4448067
aprobat. Începând cu luna ianuarie 2024, medicul nu va mai presta activitate la Spitalul
Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Conform legislației în vigoare, activitatea medicală curentă în intervalul orar 08:00-
14:00 se desfășoară în baza unui contract la funcția de bază, iar activitatea medicală pentru
asigurarea continuității actului medical prin gardă se efectuează prin încheierea unui contract
de muncă cu timp parțial, separat de activitatea curentă. Acest contract se încheie la
solicitarea medicului, iar tariful de gardă este raportat la salariul de bază din 2018, fiind
inferior celui la funcția de bază.
În acest moment își desfășoară activitatea în Secția Cardiologie trei medici, dintre care
un medic efectuează activitate doar în cabinetul de specialitate din Ambulatoriul Integrat,
fiind scutit de efectuarea gărzilor din motive medicale, iar cei doi medici asigură activitatea
curentă, unul singur având contract de gărzi.
Pe data de 15 mai 2023, au intrat în vigoare prevederilor Ordonanței 34/2023, fiind
suspendată organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar
vacante. Această prevedere de suspendare a concursurilor este menținută și în 2024, prin
Ordonanța 115 din decembrie 2023.
După apariția Ordonanței 34/2023, conducerea Spitalului Județean de Urgență TârguJiu a transmis un memorandum Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
prin care solicita deblocarea a 30 de posturi de medic, dintre care cinci erau de medic în
specialitatea cardiologie. Nu s-a primit răspuns favorabil și posturile au rămas în continuare
blocate.
Până la sfârșitul anului 2023, doi medici cardiologi s-au arătat interesați să participe la
concursurile de angajare, dacă acestea vor putea fi organizate.
În graficul pentru luna ianuarie, sunt zece medici care vor efectua garda, dintre care
cinci sunt medici rezidenți și un singur medic este angajat al SJU. Pentru luna ianuarie, linia
de gardă în specialitatea cardiologie nu este asigurată în zilele de 01, 05, 09,16 și 30. În
conformitate cu prevederile Ordinului 870/2004, medicii în specialitatea medicină internă pot
asigura serviciul de gardă în specialitatea cardiologie. Motiv pentru care au fost înaintate
adrese către UPU, dar și către Secțiile Medicină Internă 1 și 2 pentru a asigura urgențele
cardiologice. Astfel, asistența medicală a fost asigurată, chiar dacă linia de gardă în
specialitatea cardiologie nu a avut acoperire. În zilele de 30 și 31 decembrie 2023 și 1
ianuarie 2024 nu au fost raportate incidente cu privire la asigurarea asistenței medicale de
urgență în specialitatea cardiologie.
Conducerea SJU va înainta zilele următoare, un nou memorandum către Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru deblocarea în regim de urgență a
posturilor de medici vacante, în specialitățile deficitare: cardiologie, diabet zaharat,
radiologie, pneumologie.


Leave a Reply